Lorde se întoarce cu o piesă (genială) pentru Jocurile Foamei

V-aţi uitat la/aţi citit "The Hunger Games"? Cred că, în mare, răspunsul e "da", însă la mine este negativ. Singurul trend în care m-am băgat a fost "The Fault In Our Stars" şi a meritat din plin. Ce au în comun cele două, în afară de o armată de fani die-hard, este coloana sonoră care nu dezamăgeşte cu nimic. Lorde (ştiţi voi, tipa de 17 ani care a luat cu asalt lumea şi a fost încoronată regina muzicii alternative) continuă acest trend cu o compoziţie de zile mari: Yellow Flicker Beat. Poate nu sună, dar e.

Şi tocmai mi-am adus aminte că am lipsit mai mult sau mai puţin de nouă luni de pe meleagurile astea. Nu bat apropouri despre bebeluşi. Nouă luni pline de piese grozave, apariţii noi, albume geniale de la Lana Del Slay, Lykke Li, Miranda Lambert, Banks, Coldplay, Lily Allen etc. etc. dar nu mai contează acum. Precum Lorde, m-am întors şi o să rămân. Doamne-ajută!

Înapoi la piesă, "Yellow Flicker Beat" este o compoziţie pop-alternativ specifică lui Lorde, însă cel care a stat la volanul producţiei este unul şi unicul Paul Epworth. Dacă nu vă sună cunoscut, să ştiţi că a ajutat mulţi artişti consacraţi precum Adele şi a făcut o treabă bună. Aşadar şi prin urmare, cu Paul Epworth la volan, piesa începe cu un murmurat sihastru şi cu vocea răguşită a neozeelandezei şi cu nişte sunete întunecate, astfel încât nu ştii în ce direcţie o să o apuce cântecul; apoi apare refrenul.

REFRENUL.

Lorde cântă din perspectiva personajului Katniss despre putere, emoţie şi implicare (nu ştiu firul narativ, dar aşa pare) peste un beat interesant, extraterestru, obscur şi luminos în acelaşi timp. Este un ceea ce s-ar zice un "earworm": înseamnă că sună grozav şi te prinde, pe româneşte.

Aşa cum am mai făcut o (singură) dată aici, voi nota piesa cu stele dovleci. Eu zic că merită 4,5/5 dovleci. Jumătatea rămasă o păstrăm să o mâncăm în octombrie care bate la uşă. Să tot vină surprize frumoase.

Un mijloc de toamnă fericit,
Peach