Ciudat, nu? Dar mă gândeam că, măcar o dată pe linia infinitului, aş putea să dedic o postare cât de mică unei noi lansări din România. fiindcă, de data asta, merită. Delia militează pentru o abordare mai serioasă a noţiunii de "muzică" în ţara aceasta brăzdată de plăsmuiri sonore din ce în ce mai neinteresante, şi chiar a reuşit cu "Pe aripi de vânt" şi "Inimi desenate". Adică, este vorba de două încercări reuşite. Dacă mai sapă un pic, poate să extragă din minele necunoscutului o melodie care să ajungă la nori şi să rupă vidul cosmic; până atunci, "Da, mamă" este un pas în direcţia exact potrivită.
Această piesă este un soi cu totul aparte faţă de ceea ce ne oferă piaţa românească. Într-un moment în care nu ştii exact dacă româna pe care o auzim la radio descrie idei fără sens sau încurajări goale (de cele mai multe ori, e vorba de relaţii cu 102% zâmbete şi cel mult un miligram de smoală), "Da, mamă" vorbeşte despre natura nocivă a unei despărţiri şi despre autodistrugere, iar băutura care este pusă pe piedestal şi la noi, şi în afară în plan muzical, este un venin în cazul de faţă, iar Delia ştie asta. Dar este prea târziu şi prea complicat să ieşi afară din abisul în care ai căzut. Tematica, aşadar, aduce cu "Chandelier" al Siei, însă aici găsim şi o altă faţetă. Mai mare decât teama pentru prăbuşirea sinelui este teama pentru reacţia şi întristarea mamei - însă nu este vorba de un strigăt de ajutor, ci doar o conştientizare. De altfel, piesa este brăzdată cu astfel de adevăruri spuse cu o limbă ascuţită, iar întreaga atmosferă este susţinută de aciditatea din vocea artistei. Nu există vreun licăr adevărat de lumină în această poveste, iar apogeul, "şi n-am nevoie de iertarea ta, nu-mi spune că n-ai fost şi tu aşa cândva" este amar şi încărcat de o vibraţie aproape sumbră. Pe scurt, în loc ca această decădere sufletească să fie văzută cu ochi senini, este concomitent acceptată, demonizată şi pusă cu o greutate sesizabilă faţă în faţă cu mama. Interpretarea destul de actoricească a Deliei este conturată de instrumentaţia ce are gradul potrivit de goliciune şi dezolanţă, având şi nişte accente western frumos inserate.
Toată această poveste a fost posibilă datorită lui Carla's Dreams, care a avut grijă să aducă nişte teme mai puţin fericite, dar mult mai adevărate în faţa unui public care are ochi, în mare, doar pentru zahăr şi strălucire artificială şi care urmăreşte mai mult ideea de star al muzicii decât de muzică. "Da, mamă", cu tot cu refrenul ei care e aproape luat la indigo după "Dream on", este o bombă de maturitate care ar trebui să redea speranţa pentru muzică bună în România. Ar trebui. Până atunci, aşteptăm. Bravo, Delia, bravo, Carla's Dreams.
Deja este acea perioadă a anului?!
Da, este.
Astăzi e finala concursului Eurovision 2015.
Eurovisionul este un concurs ale cărui melodii reprezintă un carusel de stări, calitate şi dramatism. Pe lista de anul acesta, găsim piese groaznice, piese mediocre şi piese foarte bune. De fapt, aşa se întâmplă în fiecare an. Acesta nu este un lucru care înstrăinează telespectatorii, dimpotrivă: atrage din ce în ce mai mulţi. Fie că se uită pentru că percep toată afacerea ca pe un circ sau ca pe una serioasă.
Luând în considerare selecţia de anul acesta, eu înclin spre polul pozitiv. Şi m-am gândit că ar fi frumos să alcătuiesc un review al finalei de astăzi, de la prima piesă în concurs, până la cea de-a 27-a. Cu cei cinci "dovleci Eurovision" şi toate cele.
1. Slovenia: Maraaya - Here for You
Concursul începe în forţă şi cu stil printr-o piesă la graniţa dintre indie pop şi şlagăr. "Here for You" este o piesă infecţioasă, cu una dintre cele mai bune producţii dintre toate cele 40 de piese din acest an (producţie asigurată de Raay - jumătate din duo-ul Maraaya). Timbrul Marjetkăi - cealaltă jumătate - conferă piesei un aer de unicitate şi o personalitate lipicioasă, ca să nu mai vorbim de vioara jucăuşă ce îşi croieşte drumul prin pauzele instrumentale. Eu sper ca Slovenia să obţină un loc fruntaş, mai ales pentru că este cu câteva clase peste majoritatea alcătuielilor care urmează.
4,5/5 2. Franţa: Lisa Angell - N'oubliez pas
Eu sunt fan limba franceză şi ştiu că se potriveşte cel mai bine acestui tip de "chanson", însă Franţa pare că îşi pierde interesul de la an la an mai ceva ca Marea Britanie. "N'oubliez pas" este o baladă destul de fadă, bătrânească, dar cu un mesaj sincer şi frumos transmis despre necazurile din Primul Război Mondial (şi, în esenţă, toate războaiele). Lisa Angell are o voce bună, lucrată, dar cam aici se opreşte trenul de lucruri atractive la această melodie.
2,5/5 3. Israel: Nadav Guedj - Golden Boy
Vai. Mie. Manele la Eurovision! Aş vrea să îmi retrag afirmaţia aparent pripită, dar cu toată sinceritatea, piesa Israelului din acest an este mai mult pe tiparul unei manele româneşti mai "elevate" decât pe tiparul de pop oriental. Este cu siguranţă o melodie catchy, dar versurile sunt împrăştiate şi inconfortabile ("I'm a golden boy, come here to enjoy"), iar ultimul lucru rostit pe parcursul a celor trei minute este "Gotta go, three minutes", ceea ce e o chestie deşteaptă, dar ne putem da seama că este mai mult o piesă trimisă pe post de glumă. Bine, nici chiar felul ăsta de glumă, însă n-ar fi cazul ca Israelul să câştige. E ceea ce se cheamă un "hot mess" şi nu e de bine.
2,5/5 4. Estonia: Elina Born & Stig Rästa - Goodbye to Yesterday
Da, ei sunt cei care apar în prima poză din postare. Estonia la Eurovision merge pe două manivele: una care trimite una dintre cele mai remarcabile piese din concurs şi una care trimite una dintre cele mai slabe. Anul ăsta, slavă Domnului, a funcţionat prima, şi la putere maximă. "Goodbye to Yesterday", compusă de Stig Rästa, este o melodie care aduce un aer cu parfum retro şi versuri despre o despărţire inevitabilă, vazută din perspective diferite: el vrea să plece, ea vrea ca el să rămână şi să spună "adio zilei de ieri". Cu asta în minte, prestaţia lor live pare o dramă de trei minute ce se termină printr-o Elina Born cu ochi albaştri în lacrimi, rugându-l pe Stig să se întoarcă (ţi se rupe inima fie că ştii despre ce e vorba, fie că nu). Vedeţi voi, când deja putem vorbi despre o poveste spusă de piesă, o uşiţă într-un univers nou (mai ales la eurovision, chestia asta nu se întâmplă des), ştim că poate fi vorba de o compoziţie bună; şi este. Piesa Estoniei este cam cea mai bună din acest an.
5/5 5. Marea Britanie: Electro Velvet - Still in Love with You
Lucrurile stau cam aşa: Marea Britanie poate câştiga Eurovisionul în absolut fiecare an, dar nu se străduieşte nici măcar să ţintească la un top 10. Ideea reprezentantei de anul acesta de a combina muzica anilor '20 cu influenţe electronice poate părea bună pe hârtie, dar în practică se strică treaba. Avem versuri ce presupun cap-coadă sfături mămeşti de călătorie, "să aibă grijă acolo unde sunt" pentru că încă mai sunt îndrăgostiţi unul de celălalt. Avem acele influenţe electronice care nu-şi au locul (tăiaţi în numele a tot ce e sfânt Electro-ul din Electro Velvet). Avem şi o parte de jazz care chiar sună autentic, dar mai mult hilar decât şarmant şi avem şi un "skiddy-beep-do-anbzcszjhh "chestii la un moment dat. Per total, iese ceva ce ar putea fi coloana sonoră a unei comedii conjugale. Marea Britanie nu ţinteşte nici acum la un top 10.
2,5/5 6. Armenia: Genealogy - Face the Shadow
O idee la fel de bună pe hârtie o are şi Armenia, care adună într-un sextet artişti din cele cinci mari continente plus Armenia pentru a cânta despre pace şi alte motive în care se scaldă Eurovisionul. Melodia, însă, sună ca 13 partituri într-una singură ţesute cu un dramatism exagerat. Cea mai bună parte o constituie incluziunea de muzică folclorică armenească de la final, care atenuează un pic stupiditatea refrenului, dar asta nu spune multe.
2/5 7. Lituania: Monika Linkytė & Vaidas Baumila - This Time
Dacă singurul motiv pentru care vă uitaţi la Eurovision pe TVR la ora 10 noaptea este ca să găsiţi cea mai zaharisită şi trecută prin curcubeie şi basme poveste de dragoste din galaxie, atunci călătoria voastră ajunge aici la final. "This Time" este o fantezie anii '70 plină de dragoste siropoasă şi veselă, o compoziţie simplă, generică şi cu ochi de căprioară. Mai simplu de-atât nu există.
2/5 8. Serbia: Bojana Stamenov - Beauty Never Lies
Luându-ne strict în sens muzical şi nu de faptul că interpreta ocupă literalmente două locuri pe canapeaua Serbiei din Camera Verde (pe bune, hai să nu fim răi), "Beauty Never Lies" - prima piesă a Serbiei la Eurovision care nu este cântată în limba maternă - are un mesaj frumos, o intenţie bună, dar este un coşmar de salbe de idei şi iad ethnopop. Este exact un calapod care funcţionează, de obicei, în concurs, dar cel mult pentru un loc 8 sau cam aşa - o piesă care merge pentru a imprima o notă de "spectaculozitate" concursului, dar pe care nu ţi-ai pune-o în telefon sau în mp3.
3/5 9. Norvegia: Mørland & Debrah Scarlett - A Monster Like Me
Din 2013 încoace, Norvegia nu a coborât mai jos de locul doi în preferinţele mele din fiecare an. Spoiler: nici 2015 nu face excepţie. "A Monster Like Me" este o baladă întunecată cu o instrumentaţie clasică foarte autentică, ce are în prim-plan un dialog despre un secret şocant al unuia dintre ei (el, mai exact). Piesa degajă clasă şi rafinament prin toţi porii, iar compoziţia dramatică şi vocile cântăreţilor care se împletesc superb alcătuiesc un număr cu un potenţial enorm. Dacă ar şti şi europenii să aleagă crema şi nu glazura... 5/5 10. Suedia: Måns Zelmerlöw - Heroes
...glazura reprezentând aşa ceva. Nu este niciun secret că Suedia este o forţă în acest concurs şi în muzică în general (trei albume suedeze au fost în topul 10 al Music chowder de anul trecut şi vor fi cel mai probabil şi anul acesta), însă aş vrea ca măcar o dată să nu meargă la sigur cu un şlagăr generic. "Heroes" este o compoziţie bună, poate să câştige tot concursul fără prea mult stres, însă sunt trei minute de dance pop artificial făcut după o reţetă, ce se găseşte la kilogram în scena pop scandinavică. Pe deasupra faptului că este îndeajuns de catchy şi accesibilă să rupă competiţia, punerea în scenă este cea mai spectaculoasă pe care am văzut-o vreodată în acest concurs. Să fie Suedia o forţă de neoprit? Sper eu că nu. E cazul ca Eurovisionul să ridice ştacheta. 4/5 11. Cipru: John Karayiannis - One Thing I Should Have Done
Imaginaţi-vă o felie de pâine înmuiată în borş şi pusă la congelator. Cam asta e piesa Ciprului din acest an. O mâncare fără sare şi piper la care e foarte uşor să zici pas. Sau o pastilă de Xanax. Are o fragilitate şi un ritm care mai mult plictisesc decât emoţionează, dar a ajuns, până la urmă, în finală. Cumva. 1,5/5 12. Australia: Guy Sebastian - Tonight Again
Această ediţie a concursului, a 60-a chiar, aduce un element surpriză şi foarte controversat: Australia! Care evident se află în Europa, pluteşte liniştită pe Marea Neagră de la începutul timpurilor. Piesa lui Guy Sebastian - care este un star în toată regula în ţara care a produs cangurii şi pe Sia - este una dintre cele mai puţin "eurovisionistice" din acest an. Cam ăsta e şi cel mai mare atu al ei: faptul că sună internaţional, profesionist, şi nu croită special pentru concurs. Este o compoziţie soul-funk ce aduce aminte de Bruno Mars, cu tot cu versuri lejere şi atitudine. Nu are urcuşuri, coborâşuri sau puncte extreme, este o melodie care poate fi pe placul oricui chiar dacă nu este remarcabilă şi aduce diversitate în turmă. 3,5/5 13. Belgia: Loïc Nottet - Rhytm Inside
În această zi şi acest moment, Belgia are un elan formidabil pentru a obţine victoria la Eurovision 2015. Melodia cu pricina, "Rhytm Inside" este o compoziţie surprinzătoare - producţie modernă, interpretare încrezătoare (Loïc are numai 19 ani, apropo), ritm catchy. Se simte că nici ea nu este croită special pentru concurs şi este o încercare lăudabilă de a aborda stilul minimal, până în punctul în care seamănă cu "Royals" a lui Lorde (dacă participă şi Noua Zeelandă la anul, să o trimită pe ea în concurs, rog rumos). Ce mă deranjează pe mine personal sunt versurile şubrede care nu se combină prea bine cu atmosfera de interior de ceas ("We're gonna rapapap tonight" sau "We can fly tomorrow on the beautiful wind that blows..."), dar per ansamblu este ceva reuşit. 4/5 14. Austria: The Makemakes - I Am Yours
Nu aveam aşteptări ca Austria să lupte pentru a păstra trofeul în ţară, iar piesa aleasă confirmă acest lucru. The Makemakes sunt o trupă de rock alternativ ca toate celelalte, iar "I Am Yours" este o piesă Beatles-icească precum toate celelalte. O melodie de dragoste timidă şi sinceră, interpretată foarte calm şi cu tact. Nu cred că va face ravagii, dar e ceva simpatic. 3/5 15. Grecia: Maria Elena Kyriakou - One Last Breath
Grecia este renumită la Eurovision pentru piesele dance pop cu influenţe de muzică tradiţională care câteodată funcţionează, alteori nu, dar întotdeauna aduc un moment de distracţie. În 2015, însă, grecii au schimbat macazul şi au trimis o baladă, fără influenţe greceşti, fără artificii care nu-şi au locul, o baladă power pop cu un aer scandinavic, interpretată în forţă. A fost comparată chiar cu melodia câştigătoare de anul trecut (cum care, a Conchitei). Nu pot să zic că nu e bună, nu pot să zic nici că mă dă pe spate sau că nu e oarecum fadă, dar este o baladă cu sentiment şi foc şi cred că e suficient. 3,5/5 16. Muntenegru: Knez - Adio
Eurovisionul nu duce niciodată lipsă de balade balcanice tradiţionale interpretate de masculi slavi, iar acum ştafeta a fost predată Muntenegrului. Piesa lor nu reprezintă ceva original sau tulburător sau ceva care stârneşte sentimente profunde, dar este o melodie sinceră şi ornată frumos cu instrumente folclorice. Te transpune în altă lume, dar nu ireversibil. Aşadar, se poate eticheta drept "aşa şi-aşa spre bun". E o recenzie profesionistă, ştiu. 3/5 17. Germania: Ann Sophie - Black Smoke
În fiecare an există o melodie al cărei singur susţinător îmi pare că sunt eu. "Black Smoke" este o compoziţie soul pop printre ai cărei compozitori se numără şi Ella Eyre, oameni buni. Ella Eyre a compus o piesă pentru Eurovision. Ann Sophie are control absolut asupra ceea ce cântă şi îşi menţine o atitudine care chiar aduce aminte de Ella Eyre. Ca să nu mai vorbim de voce. Este una dintre melodiile din acest an care sună cel mai profesionist şi mai bine compuse şi produse. "Black Smoke" e un pachet întreg şi, într-un univers ideal, ar fi văzută printre favorite. 4,5/5 18. Polonia: Monika Kuszyńska - In the Name of love
Oricât te-ai strădui, nu poţi să nu simţi măcar o dâră de compasiune faţă de un artist a cărui carieră a luat o turnură nefavorabilă în urma unui accident ce l-a determinat să fie paralizat de la brâu în jos. Mă bucur, la o adică, pentru faptul că Polonia s-a calificat în finală, nu numai datorită recunoaşterii oferite Monikăi, ci şi datorită melodiei care nu este atât de rea pe cât se zice pentru că, în primul rând, nu e rea. Este o una dintre puţinele balade din acest an care chiar emoţionează şi nu pare de plastic, în ciuda faptului că sună destul de repetitiv şi de Céline Dion anii '90.
3/5 19. Letonia: Aminata - Love Injected
Din 2009 încoace, melodiile Letoniei la Eurovision au prezentat interes zero şi nu s-au calificat în finală niciodată. Dar, totul s-a schimbat când noul tip de selecţie naţională a pornit războiul. Doar Aminata Savadogo, pioniera unui stil ce aduce puternic aminte de FKA twigs, putea oferi Letoniei un rezultat bun la Eurovision. Şi mai departe nu s-a întâmplat nimic rău: Aminata a câştigat selecţia naţională şi a dus în sfârşit Letonia în finala Eurovision. Toate laudele pentru "Love Injected", o piesă electronică minimalistă ce explodează pe refren şi este interpretată absolut fenomenal de Aminata, posibil cea mai bună voce din concurs. E exact ceea ce nu te-ai aştepta să vezi la Eurovision, dar este şi face ravagii. Sau, cel puţin, aşa sper eu că se va întâmpla.
5/5 20. România: Voltaj - De la capăt (All Over Again)
Uite că am ajuns, într-un final, şi la ţara noastră. La noi, se întâmplă cam acelaşi lucru ca la greci: după o perioadă de trimis melodii ce scot ochii, anul acesta am ales o abordare mai profesionistă şi mai sigură. Întotdeauna am crezut că, dacă Voltaj vor merge la Eurovision, o vor face cu cea mai electrizantă piesă posibilă şi vor mătura competiţia. Uite că nu s-a întâmplat aşa. "De la capăt" este o compoziţie atipic de fadă şi de lipsită de culoare, dar care transmite un mesaj ferm (cred că am mai spus asta la câteva melodii până acum). Călin Goia are un live impecabil ca întotdeauna, dar nu ştiu ce loc am putea lua cu o piesă care, pe un album Voltaj oarecare, ar fi de umplutură. Are, însă, un farmec misterios care cred că îşi face treaba din moment ce ne-am calificat în finală. Bine, sunt mai dur cu ea pentru că e ţara noastră. De altfel, raportat la competiţie, merită o notă mai frumoasă:
3,5/5 21. Spania: Edurne - Amanecer
Videoclipul piesei "Amanecer" ("Răsărit") nu este o dramă obişnuită. Este o dramă spaniolă. Dramatismul piesei în sine, însă, este de cu totul altă factură. "Amanecer" este un strigăt de război în toată regula, o baladă aprinsă cu accente tribale, brăzdată de vocea de amazoancă a lui Edurne. Are şi o urmă de stricteţe suedeză, însă este o melodie demnă de o coloană sonoră de film de aventură (precum Hunger Games) şi pe care scrie "câştigătoare", dar văd că lumea încă nu şi-a dat seama de acest lucru.
4,5/5 22. Ungaria: Boggie - Wars for Nothing
Clubul "mesaj umanitar pus mai nasol în practică" ce cuprinde, până acum, Franţa, Armenia, Serbia şi România o primeşte, de pe poziţia a 22-a, şi pe Ungaria. Dacă "Amanecer" a fost un strigăt de război, "Wars for Nothing" este o şoaptă uşoară anti-război. Este pe cât de fadă şi de neinteresantă posibil, cu nişte versuri ce alunecă înspre patetic. Dar hei, au prins finala. Să se mulţumească cu atât.
1,5/5 23. Georgia: Nina Sublatti - Warrior
Iar cu Georgia ne întoarcem la război. Nina Sublatti, alias regina goth a Eurovisionului, reuşeşte să umple scena până la refuz doar cu propria atitudine. Este o vrăjitoare gata de un război al demonilor. Toată această atmosferă maschează faptul că melodia este destul de repetitivă, generică şi cu un instrumental scheletic, dar atitudinea puternică nu înseamnă neapărat trişat, întrucât reprezintă 70% din succes. Dacă a părea rea şi focoasă este metoda ei de a speria babele de prin Europa şi a obţine mai multe puncte, atunci pe mine m-a convins.
3,5~4/5 24. Azerbaidjan: Elnur Huseynov - Hour of the Wolf
Titlu pretenţios, bifat. Compozitori străini (a se citi: suedezi), bifat. Punere în scenă cu dichis, bifat. Piesă interesantă: eroare 404. Hopa, Azerbaidjanul nu mai are pachetul complet. După atâţia ani în care formula pe care am scris-o a dat roade pentru Azerbaidjan şi i-a oferit şi o victorie, în 2014, ţărişoara aceasta ce mănâncă petrol la prânz şi seara a trebuit să se mulţumească cu un biet loc 22. În 2015, ei mai introduc o fisă. Din păcate, "Hour of the Wolf" este o piesă insipidă ce nu prezintă aşa de mult interes pe cât cere. Lăsând la o parte compoziţia rece şi faptul că refrenul aduce mult aminte de "Who Wants to Live Forever", vocea lui Elnur fură spectacolul cu un ambitus impresionant.
3,5/5 25. Rusia: Polina Gagarina - A Million Voices
În ciuda faptului că participă într-un concurs al unui continent ce o urăşte, Rusia are potenţialul şi elanul de a câştiga în acest an. Este cea mai plină de speranţă melodie de pace din concurs (ironic, nu?), iar vocea Polinei chiar rupe rândurile, Dar, eu trec mai greu cu vederea peste versurile de clasa a şasea, producţia clişeică şi depăşită şi formula efectivă a melodiei care este extrem de predictibilă. Totuşi, când vine vorba de Eurovision, mai fac şi excepţii.
4/5 26. Albania: Elhaida Dani - I'm Alive
O altă baladă, reprezentanta Albaniei aduce o compoziţie atipic de matură şi de reîmprospătantă, precum şi o voce demnă de luat în seamă. Piesa este un crescendo ce începe cu nişte acorduri de chitară care aduc aminte de "Holocene" de la Bon Iver şi se termină cu o ploaie de percuţii fine. E posibil să se piardă în mulţime, dar este o melodie cu carismă şi una dintre cele mai bune trimise de Albania la Eurovision până acum.
4/5 27. Italia: Il Volo - Grande Amore
Finala apoteotică se încheie apoteotic cu trioul pop opera Il Divo. Pardon, Il Volo. Par ei nişte tipi duri, dar sunt de fapt trei fraieri (cu afecţiune spus) iepuraşi ce cântă despre iubire în toată splendoarea ei. Compoziţia este una tipic italienească, dar cu o doză sănătoasă de suspans şi forţă. Din ce am văzut, ei se numără printre marii favoriţi, ceea ce nu mă miră. "Grande amore" este un pic peste nivelul Eurovisionului, însă nu chiar de locul I. Să vă aşteptaţi, totuşi, la un loc fruntaş.
4~4,5/5
Iar aici se încheie recenzia kilometrică Music chowder a finalei Eurovision 2015. Cu puncte înalte şi puncte joase, cu surprize plăcute şi numere expirate, dar cu un farmec şi o diversitate aparte. Dacă ar fi să construiesc şi eu un top 10 personal, cam aşa ar arăta:
1= Estonia 1= Norvegia 3. Letonia 4. Spania 5. Slovenia 6. Germania
7. Suedia
8. Belgia
9. Italia
10. Rusia
,cele boldate fiind ţările care ar merita să câştige în viziunea mea. Dacă aveţi de gând să votaţi, recomand cu căldură una din cele zece.
Pumnii strânşi prefertelor şi României pentru clasări cât mai bune! Dacă nu ne bucurăm neapărat de muzică măcar să ne bucurăm de spectacol şi de competiţie.
Această trupă islandeză se află în focul lansării unui album nou, botezat "Beneath the Skin". A doua piesă trimisă în lume pentru promovare se numeşte "I of the Storm" şi confirmă două lucruri:
1) Trupa ia o direcție opusă față de primul lor album
2) Şi anume, o abordare mai puțin expansivă, introvertită, orientată mai degrabă spre sufletul uman decât spre balene vorbitoare.
Ceea ce nu e un lucru rău. Această abordare, însă, i-a făcut să involueze la capitolul producție, dar nu mult, doar aşa încât instrumentalul în sine sună atipic de fad pentru o trupă care s-a făcut remarcată prin mama producțiilor indie folk. Totuşi, farmecul şi l-au păstrat. S-au maturizat, dar şi-au păstrat esența. Piesa de față vorbeşte foarte frumoe despre frustrările unui om diferit în societatea modernă (ex: videoclipul)
În altă turmă de oi: când mai cântă şi săracul Raggi?
Of Monsters and Men este o trupă islandeză care a debutat acum patru ani cu un album care este definiţia perfecţiunii indie folk/rock: "My Head Is an Animal". S-au remarcat prin piese încărcate cu metafore despre războaie şi alte teme mai puţin uzuale şi, mai ales, prin alegoriile cu monştri (să fie în ton cu numele trupei - adică, spre exemplu, Arctic Monkeys nu cântă, din păcate, piese despre maimuţe). Astăzi, 16 martie 2015, au lansat primul single de pe un album la care au lucrat de zor încă de anul trecut.
Piesa cu pricina se numeşte "Crystals" şi noutatea adusă constă în faptul că trupa a scăzut nivelul de folk şi l-au ridicat pe cel de rock, astfel că toată povestea de patru minute sună cam ca o versiune mai matură a ceea ce au făcut pe primul album (ceea ce e uşor bizar, încât piesele cu care ne-au obişnuit sunt deja destul de serioase). De fapt, ce au lăsat ei în urmă este tonul uşor optimist spre vesel din piese precum "Little Talks", "From Finner", "Numb Bears", "Mountain Sound" etc. Dar nu vreau să mă pripesc în ceea ce priveşte sound-ul noului album; cert este că piesa "Crystals" e ceva mai sobră ca atmosferă.
Ce îţi atrage atenţi prima dată este folosirea nebună a tobelor şi a unui instrumental per ansamblu mai organic şi mai veridic, deci mai puţin mistic şi despre cine ştie ce creaturi. Nanna este cea care a preluat capitolul "voce", Raggi făcând mai mult parte din backing vocals (ca să nu existe confuzie, cei doi sunt soliştii). Nu e o compoziţie care să te prindă de la prima ascultare, poate pentru că este ceva mai puţin "in your face", cum s-ar zice - o linie melodică mai rezervată, cu un soi de ton post-eveniment-nefericit, probabil o continuare a poveştii din primul album (pe care cred că nici ei nu o înţeleg foarte bine, dar ştim sigur că e ceva interesant) - dar, până la urmă, te prinde cu un harpon islandez de balene.. Aşadar, printre tobele stridente, chitare şi, ocazional, o trompetă singuratică, OMAM desfăşoară o poezie la fel de burduşită de metafore care - bănuiesc eu - este despre ridicarea din cenuşa vremurilor grele şi dorinţa de a vedea lumea altfel, de a o simţi cu sufletul şi mai puţin cu ochii - "Cover your crystal eyes and let your colours bleed and blend with mine". Evident, ca orice piesă de-a lor, poate fi interpretată într-o căruţă de moduri, dar bănuiesc că asta e ideea principală. Aşadar, se leagă de albumul precedent.
E o felie promiţătoare din viitorul lor album, făcută cu simţ de răspundere şi dăruire nordică. Pentru că, da, Scandinavia ştie cel mai bine să facă muzică de calitate şi cu sentiment. Deşi, dacă aşa va suna întreg albumul, cred că îmi va fi dor de peisajul sonor parcă scos dintr-o legendă vikingă pe care l-au impus Of Monsters and Men cu atâta mândrie. Asta nu înseamnă că muzica lor n-ar fi bună. Este o trupă genială şi de-abia aştept să văd cu ce ne vor surprinde.
Că veni vorba de nordici, chiar voi face recenzia albumului "Ten Love Songs", promit. Tot ce cer universului este timp şi pace. *faţă de îngeraş*
Înapoi la "Crystals". Foarte bună, ascultaţi-o cât e caldă.
A sosit şi momentul ăsta. Lumini, spectacol, muzică aproape mediocră, nervi şi emoţii. Cam aşa ar fi Eurovisionul pe scurt. În seara aceasta, ne vom alege reprezentantul la acest concurs şi sper că o vom face bine. În mod normal, ar trebui să fiu imparţial, dar chiar îmi doresc să câştige Lara Lee şi cred că ar trebui să fim cu toţii de acord că e cea mai bună piesă. Daar, nu vrem totalitarism, aşa că fie ca toţi concurenţii să se descurce grozav şi să câştige cel mai bun.
M-am gândit că ar fi interesant să încerc un live blog pentru prima dată, ca să putem dezbate în timp real ce se întâmplă pe magistrala (nu, pe bune) scenă din Craiova. Aşadar, să înceapă spectacolul! Puteţi vedea aici părerile subsemnatului la diferite ore din emisiune.
20:30 Concurenții cântă împreună "iiț ă miricăăăll" sub îndrumarea veteranului Eurovision Ovi şi nu sună rău! Scena şi decorul sunt fantastice, pe bune.
20:36 Se anunță juriul. Îmi place componența; Bogdan Honciuc va da 12 puncte Larei Lee, de acum vă zic. Sună promițător. Cică juriul ar fi imparțial.
20:42 Selecția asta arată foarte bine momentan.
20:49 Sentimentalisme cât încape cu Voltaj. Vor câştiga votul publicului aproape sigur. O performanță foarte bună, dar nu m-au făcut să-mi pară rău că nu le-am pus piesa în topul celor mai bune melodii româneşti din 2014. Observ că postcard-urile sunt lungi rău.
20:51 Show-ul se derulează încet, dar e surprinzător de bun.
20:58 Îmi cam păstrez părerea despre piesa "Băieților", featuring lanțuri reale. La capitolul live, nu sună rău, DAR cred că locul lor e mai mult la radio şi mai puțin la ESC.
21:06 Altă piesă cu mesaj, acum din partea lui Tudor Turcu, om care posedă o voce ridicol de bună. E un pseudo-rock destul de meh, dar va lua un loc bun. Văd că backing vocals-urile sunt prințese la ananghie. Aaa, m-am prins...
21:13 Ricky Martin şi Alexa ne aduc nişte latino tipic românesc. Live perfect. Meh cu garnitură de meh, dar le apreciez munca. Temi e susținut de tot taraful Te cunosc de undeva şi de bunica sexy (!!)
21:21 O baladă cheesy din partea Rodicăi Aculova, interpretată destul de bine. Din nou, nu e aşa de rea piesa pe cât se spune, dar nu impresionează prea mult. Am vrut să fac nişte comentarii sarcastice, dar mi s-a cam şters pornirea asta. Poate pentru că totul e organizat aşa de bine, e o surpriză foarte plăcută.
21:32 Simpatic momentul celor de la Blue Noise. Ei pun accent pe faptul că nu le trebuie instrumente defel. Originali şi carismatici, cu un show bun. Altă poveste e piesa.
21:39 Lăsând la o parte piesa mediocră, Ovidiu Anton are lipici şi modestie (şi costum de motociclist). Un spectacol frumos prin simplitatea şi ciudățenia lui, dar, oricum ar fi, muzica e cea care contează.
21:48 Veni, vidi, vincit pentru Lara Lee. Demolează tot ce a fost înainte. Merită votată din plin. Are şi susținere internațională, la Viena cu ea! Sonorizarea, din păcate, e ultranaşpa.
21:55 Super Trooper. Anii 70' cât cuprinde şi distracție totală. Melodia îmi cam repugnă. Apropo, de ce toată lumea are sonorizare perfectă şi Lara Lee n-a avut? Mor.
22:03 Paula Seling, mă dezamăgeşti. Credeam că ai gusturi bune. Evident că Luminița Anghel a avut o prestație bună, dar nu o pot vedea la Viena. Dansatorii nu erau deloc necesari. Nu. Sonorizarea e perfectă la ea, e ridicol. Vedeți, asta înseamnă nervi la Eurovision.
22:11 Pachet bun pentru Cristina Vasiu, voce bună, rochie...frumoasă, show excentric, dar de efect. Îi ies artificii din rochie, în primul rând. Cred că o să iasă printre primii, dacă nu cumva e înțepată de juriu.
22:20 Un moment cu mult bun gust, CEJ merită şi ei voturi. E foarte plăcut să închei spectacolul cu o baladă country aşa de finuță. Dar să nu uităm de Lara, da?
22:22 Apreciez transparența: juriul votează înainte ca televotingul să înceapă.
22:31 Televotingul arată dezamăgitor momentan. Nu comentez.
22:43 Imagine de infarct la televoting. Lara Lee pe locul 10. Nu ştiu cine e de vină: sonorizarea sau prostul gust al românilor. Oricum ar fi, e o nedreptate imensă. Doare. La mine, cel puțin, moralul îşi sapă o groapă în centrul planetei. Faceți ceva!
22:48 Ruslana face SHOW. Şi a învățat română, ceea ce e un gest foarte frumos. Asta nu opreşte coşmarul votului.
23:00 Ruslana chiar aprinde atmosfera aşteptării rezultatelor. Numărul de voturi pentru Lara Lee e foarte suspect. Nu vreau să sar la concluzij, dar e foarte ciudat ce se întâmplă. La mine, cel puțin, rețeaua e indisponibilă la apelare.
23:07 Frumos mesajul ucrainiencei. Îi plaaace să fie în centrul atenției!
23:12 Voltaj şi Luminița Anghel se dedprind în frunte, Lara Lee rămâne a 10-a. De acum, Voltaj să fie. Feeling dezamăgire supremă.
23:20 Voltaj 12 puncte din partea publicului, Luminița Anghel 10. Lara Lee 1 punct. I'm done. So done.
23:30 VOLTAJ câştigă Selecția Națională cu maximum de puncte şi de la public, şi de la juriu. După o anunțare ciudată a primelor trei locuri, aflăm că celebra trupă ne va reprezenta la Eurovision. Felicitări!
23:40 Cam asta a fost, mă aşteptam la victoria lor. Doamne ajută la un loc onorabil. Mulțumesc pentru citire, noapte îndeajuns de bună încât să astupe eventualele dezamăgiri vă doresc!
Primăvarăăă. Flori, căldură, aer proaspăt, astenie, păsări. Înainte să ne aruncăm în ea, vreau să discutăm despre trei piese de care nu am discutat în lunile ce au trecut. Trei single-uri foarte bune şi foarte diferite. Înainte, marş!
Rihanna, Kanye West & Paul McCartney - FourFiveSeconds
RiRi şi-a ieşit din obiceiul de a lansa un album nou la fiecare trei secunde şi şi-a luat nişte timp pentru a pregăti cum trebuie un album nou, în care e implicat şi Kanye Cel Mare. Primul semn al acestui proiect este piesa "FourFiveSeconds", în care, pe lângă Kanye Cel Mare, îl găsim pe Paul McCartney Cel Şi Mai Mare. Ca primă impresie, eu, cel puţin, am fost puţin şocat. Melodia este un salt uriaş de la stilul obişnuit, înţepat al Rihannei. "FourFiveSeconds" este o abordare sinceră, din punct de vedere instrumental (99% din timp este ocupat de chitara fostului membru Beatles), liric şi vocal. Kanye West cântă (!!) în loc să facă rap, iar Rihanna ne arată că are o voce de proporţii şi ştie cum să o folosească. Piesa este, în interpretare proprie, despre recunoaşterea unor greşeli şi asumarea lor, precum şi a conştiinţei de sine. Discografia Rihannei este, aşadar, invadată de ceva cu o temă interesantă. Deşi pachetul cuprinde trei muzicieni, melodia este deosebit de simplistă, dar închegată. Şi e foarte bună.
4/5 Florence and The Machine - What Kind of Man
Florence and The Machine lansează un album nou, oameni buni. După trei ani lungi. El se va chema "How Big, How Blue, How Beautiful" (prescurtat, din acest moment, "HBHBHB" sau "3HB"), iar primul single este ceea ce vedeţi mai sus, "What Kind of Man". Piesa începe cu o atmosferă întunecată şi plină, cam ca în "Spectrum", dar continuă într-un fel total neaşteptat: chitare, ritm aprins, cor, o Florence Welch nervoasă şi pornită. Ceva s-a întâmplat în ultimii trei ani. Florence a trecut printr-o perioadă grea şi asta se reflectă perfect în această compoziţie. Este o depărtare de la stilul lor de indie rock mai cu clasă, să zicem aşa, spre un tărâm unde se pune accent pe cuvântul "rock" din "indie rock". Dacă ne rezervăm câteva secunde să ne uităm pe versuri, găsim că, într-adevăr, solista se află pe un pilon psihologic şubred. Partenerul de viaţă este indecis, iubirea lui este nesănătoasă (de aceea se tot repetă versul "What kind of man loves like this?", în caz că vă întrebaţi), iar ea nu reuşeşte să scape din această strânsoare. Aduce un pic cu "Fifty Shades of Grey", dacă stai să te gândeşti. Primele versuri sunt destul de grăitoare (în traducere): "treceam prin momente grele, încercam să trec un canion cu un membru rupt; tu erai pe cealaltă parte, încercând să te decizi ce să faci cu viaţa ta". Au. Piesa devine, în cele din urmă, un pachet de forţă şi atitudine, şi la asta cred că trebuie să ne aşteptăm când va veni 3HB. 29 mai, ţineţi minte. Între timp, puteţi să savuraţi şi videoclipul, care surprinde exact starea de spirit din piesă. Atenţie, e NSFW (conţinut posibil ofensator).
4,5/5 Taylor Swift - Style
Hm, Taylor Swift chiar mişună prin toate cotloanele acestui blog. Dar "Style" este single nou şi a primit şi un videoclip interesant, deci merită menţionat. "1989" este un album foarte bun, posibil cel mai bun din cariera lui Taylor, iar această piesă îl întruchipează cel mai bine: producţie fină, cu note anii '80 (de aia se şi cheamă "1989" albumul), performanţă sacadată, dar destinsă din partea artistei, versuri care sunt şi nu prea despre o despărţire. Punctul forte al piesei este refrenul ("You got that James Dean daydream look in your eyes"), care aduce un aer...pot să fac o comparaţie à la eu? Un aer cald, spumos, cu note întunecate, ca o plimbare la apus pe malul unei plaje reci înainte de a te întoarce la hotel. De fapt, multe piese de pe album mă trimit cu gândul la mare, fără ca asta să fie intenţia. În general, ştiu că o piesă este bine făcută dacă poate crea astfel de imagini. Şi, că veni vorba de imagini, videoclipul aferent este deosebit de frumos şi diferit, dacă e să ne raportăm la celelalte materiale ale lui Taylor. Este o combinaţie de efecte spectaculoase şi intimitate, un moment aproape senzual - cuvânt ce nu prea poate fi asociat cu artista în cele mai multe cazuri, dar se potriveşte perfect piesei "Wildest Dreams", de exemplu. Un pachet foarte bun, care evită aproape toate clişeele - cred că îi e cam greu lui Taylor să ascundă faptul că este un cântec despre Harry Styles, din moment ce chiar numele lui se află ÎN TITLU.
3,5(~4)/5
Aşteptăm să vedem ce surprize noi ne va rezerva primăvara. Săptămâna aceasta va avea loc şi Selecţia Naţională Eurovision, dar până atunci, e posibil să răsară aici o recenzie de album. Stay tuned, cum se zice, şi o primăvară mirifică.
Am găsit această mică bijuterie ce va reprezenta Estonia la Eurovision:
Sunt trei minute de clasă şi rafinament retro cu versuri extrem de grăitoare şi voci care se complatează impecabil, completând perfect tabloul acestei piese. "Goodbye to Yesterday" este compusă de Stig Rästa (jumătatea masculină a duetului) şi va intra în prima semifinală, în care va concura şi România. Dacă noi încă mai considerăm că putem face faţă acestei compoziţii briliante cu un clişeu redundant (ştiţi la ce piesă mă refer), atunci ne înşelăm amarnic. Haideţi să alegem cum trebuie pe 8 martie.
