Björk ne-a dovedit în repetate rânduri că nu e sănătoasă la cap, în cel mai artistic mod posibil. Sau că e cu mult înaintea vremii sale. Aşadar, orice album nou anunţat de ea este un moment în care nu te poţi gândi decât la care va fi noua ei abordare îndrăzneaţă. Se ştia despre acest album că va fi produs în compania lui Arca, ce... A, cine e Arca? E un producător venezuelan cu aproape la fel de mult sânge inovativ ca Björk şi care are un talent imens în a produce partituri care te lasă tablou. Dacă îi pui pe cei doi în aceeaşi oală, nu poate ieşi decât o explozie de muzică fenomenală. Bine, asta pe hârtie. Vom vedea realitatea în martie, când va fi lansat albumul numit "Vulnicura", al cărui titlu continuă seria de titluri foarte Björkistice: Homogenic, Vespertine, Medúlla, Volta, Biophilia şi acum, aşadar, Vulnicura.
Artista, care, pe 21 noiembrie, va împlini jumătate de secol, a fost îndeajuns de darnică să ne ofere şi numele pieselor albumului, o suită de nouă care sună foarte interesant:
Stonemilker
Lionsong
History of Touches
Blacklake
Family
Notget
Atom Dance
Mouth Mantra
Quicksand
Pe lângă acestea, ne-a oferit şi reţeta:
- 6 piese scrise doar de Björk, 2 împreună cu Arca şi 1 cu John Flynn
- 6 piese produse de Björk şi Arca, 1 de Björk, Arca şi The Haxan Cloak şi 2 doar de Björk
E de la sine înţeles că lumea e nerăbdătoare. Totuşi, personal, nu mă grăbesc să sar peste iarnă. Mai sunt două luni frumoase şi, dacă vrea Domnul, pline de zăpadă.
În fine.
Björk, album nou, de-abia aştept. În caz că nu sunteţi familiarizaţi cu Björk sau cu Arca, poftiţi aici două exemple grăitoare (deşi al doilea nu este recomandat tuturor categoriilor de vârstă, vizual vorbind):
O săptămână minunată,
Peach
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu