Halloween

          Din vântul rece şi luna plină, a răsărit, fără să-şi dea seama, ea. Şi-a simţit corpul uşor şi plin de lumină. A încercat să atingă pământul, dar nu putea. Se vedea pe sine ca o siluetă albă, mlădioasă, în reflexia lunii din cripte. Se afla pe un deal negru, fără viaţă. Putea vedea împrejurimile în cele mai mici detalii.

         Dimprejurul ei, au început să răsară alte feluri de creaturi. Nu îşi putea explica ce vedea. Simţea o goliciune din rărunchi şi era copleşită de ce avea în faţa ochilor. Creaturile se îndreptau spre o coroană imensă de lumini, iar ea simţea nevoia să le urmeze, prin pădure.

         Deşi se ferea de copaci, şi-a dat seama la fel de bine că putea să treacă prin ei. Nici nu-şi dădea seama când făcea asta, era ca şi cum ar fi fost făcuţi din neant. Creaturile începeau să se împrăştie. Se vedeau venind din zare omuleţi, dar ea s-a speriat de ei şi s-a ascuns printre tufe şi copaci desfrunziţi. Simţea căldură venind din partea lor. Omuleţii aproape că arătau precum creaturile care s-au risipit, însă nu păreau a avea aceleaşi intenţii. S-a ridicat un pic, dar a fugit când a văzut figura unui dintre omuleţi atunci când a aruncat o privire înspre ea. Nu ştia că poate fi văzută. Ei nu păreau a se fi speriat de celelalte creaturi.

A fugit să prindă din urmă creaturile. Prima dată, i s-au părut doar nişte spectre, dar când a ajuns mai aproape, a reuşit să le distingă. Erau vrăjitoare...

Vampiri...

Vârcolaci...

Chiar şi zombie.

Dar nu a fost băgată în seamă. Fiecare îşi urma propriul drum.

Coroana mare de lumină părea din ce în ce mai mare şi din ce în ce mai aproape. Pădurea se rărea, iar casele şi fiinţele umane îşi făceau loc. Creaturile alergau pe străzi, însă nimeni nu le vedea. O deranja şi o punea pe gânduri faptul că ea putea fi văzută de oameni, aşa că stătea să privească totul dintre ramurile unui copac, încercând să arate ca una din acele decoraţiuni hazlii care erau peste tot. Dovlecii luminoşi umpleau străzile şi o priveau dubios. Nu se simţea în siguranţă.

Frenezia de pe străzi o fascina. Fel de fel de ciudăţenii goneau din casă în casă ca să adune fulgi sclipitori. Şi-a dat seama că acele ciudăţenii erau tot oameni. Deşi cu toţii semănau cu acele creaturi care hoinăreau şi ele, nu păreau să resimtă frica. Energia pe care o emanau îi încălzea voalul alb, îngheţat.  Îşi spunea că oamenii nu s-ar speria de ea.

S-a apropiat de stradă, plutind pe deasupra caldarâmului îmbrăcat în frunze uscate. Zărind un grup de patru omuleţi, dintre care unul era alb şi uniform ca ea, s-a grăbit să li se arate. Dar ei au scos un ţipăt de groază şi au fugit împleticindu-se în josul străzii. S-a întors repede în pădure. Strada era cuprinsă de un fior care ajungea până la corpul ei din lumină. Simţea un junghi fierbinte total atipic.

Oamenii nu o acceptau. Trebuia să ştie că sunt două lumi opuse. Simţea că era vremea când fiinţele ca ea puteau să ajungă în lumea lor, însă ea era singura care nu putea. Şi o deprima teribil. Nici nu ştia că fantomele ar trebui să aibă aşa-numite „sentimente”.

Rătăcind prin pădure, a găsit o potecă îngustă ce ducea către un conac. Unul părăsit, scăldat de razele lunii.

Era acum mai atrasă de conac decât de lumea vie. Ceva din el o făcea să-şi dorească să fie înăuntru. Camerele întunecoase, pereţii scrijeliţi şi pânzele de păianjen o făceau să uite de acel junghi fierbinte.

Zburând tot mai sus, a găsit o mansardă goală. Singura prezenţă vie era luna. S-a îndreptat spre balcon, dorind să vadă priveliştea pe care o oferea casa. Pădurea se întindea la infinit în faţa ei, iar statuile din grădină păreau mici jucării de plumb. Întorcându-şi corpul, a zărit în colţul camerei o altă prezenţă fantomatică, ce strălucea peste bibelourile vechi.

I se părea cunoscută. Figura albă care se apropia de ea părea să fie jumătatea ei pierdută. S-a ridicat deasupra conacului, iar ea a urmat-o. Ştia că trebuie să o urmeze, dar nu îi cunoştea intenţiile. Se pierdeau împreună în cerul negru, pictat cu stele timide şi nori fini şi fragezi.

Cealaltă fantomă a condus-o deasupra oraşului. Luminile acestuia erau chiar mai vii şi mai colorate decât păreau pe strada de lângă pădure. Nu era o aşezare mare, însă fiecare colţişor al său trăia; fiecare în afară de clădirea deasupra căreia se aflau.

Fantoma i-a făcut semn să coboare, însă nu putea. Era precum un vârtej de întuneric care o putea înghiţi şi devora de fiecare dată când se apropia. Spiritul a apucat-o şi a tras-o în jos, spre clădire. Presiunea era imensă, iar ea îşi simţea corpul fin îngustându-i-se şi sufocând-o. Dar cealaltă fantomă nu-i dădea drumul. Împingând-o prin zidurile clădirii, spiritul i-a dat drumul şi a pierit în negura miezului de noapte.

Camera în care se afla era albă şi luminoasă. Erau oameni, dar nu o vedeau. O femeie stătea întinsă pe un pat rigid, tânjind după viaţă. S-a apropiat de ea, dar a fost absorbită de fiinţa umană.

S-a trezit. Nu îşi aducea aminte ce a fost.

*****

Cred că e nevoie să lămuresc ce a fost mai sus. Ei bine, aş putea s-o descriu drept o incursiune audio-vizualo-literară în sărbătoarea de Halloween, prin ochii unei fantome. Fiecare piesă compune "coloana sonoră" pentru această poveste, fiecare fiind aleasă pe criteriul "Are sound de Halloween?".

. Până la urmă, de ce e aşa de importantă această sărbătoare? Eu pot răspunde că şi-a păstrat farmecul prin, atmosferă, culoare şi ideologie. Este o altfel de escapadă, (aproape) total nevinovată, de care poate să se bucure orice om. De asemenea, este perioada dovlecilor care sunt oferiţi cadou pe blogul Music chowder, după cum, probabil, aţi remarcat. Staţi liniştiţi, au mai rămas şi pentru plăcinta cu dovleac. De fapt, drept mulţumire din suflet pentru atenţia pe care aţi acordat-o eventual postării şi blogului în general, vă voi lăsa aici ceea ce pare a fi cea mai delicioasă plăcintă cu dovleac de pe tot internetul, cu tot cu reţetă. Pentru că dovlecii sunt grozavi.

http://www.foodnetwork.com/recipes/paula-deen/pumpkin-pie-recipe.html

Un Halloween şi o lună noiembrie fericite!

Peach

Merită o ascultare: Banks

E frig, plouă, totul e sur închis amestecat cu frunze ude, hai să ne destindem cu cineva cu care ne putem destinde. Până acum, am scris aproape doar despre tipe; ei bine, acum voi continua trendul. Cu Banks.

Pe numele ei adevărat - întreg, de fapt - Jillian Rose Banks, artista cu pricina s-a născut în însoritul şi cel plin de palmieri oraş Los Angeles. A început să compună singurică în camera ei de la 15 ani, iar muzica a ajutat-o să treacă peste divorţul părinţilor ei. În cele din urmă, a urmat facultatea de psihologie, a scris o teză finală despre relaţia dintre părinţi şi copii din câte ştiu eu, apoi, în 2013, la vârsta de 24-25 de ani, s-a reîntors la muzică, căpătând o lingură de faimă cu ajutorul înregistrărilor sale de pe Soundcloud. Ideea, însă, este următoarea: ce o face să merite o ascultare?

Mai nou, există un curent al R&B-ului alternativ care atrage din ce în ce mai mulţi artişti, printre care: FKA twigs, SZA, The Weeknd, Jhene Aiko, Autre Ne Veut şi Banks a noastră. Ca stil, Banks a fost categorisită drept versiunea feminină a lui The Weeknd, minus temele "exotice". Nu, nu scriu asta ca urmare a postării despre Ariana Grande. Sound-ul ei este, însă, unul mai elegant, mai rafinat, mai introvertit. Un alt motiv ar fi vocea ei, care este o combinaţie între mai multe voci interesante pe care le-am auzit în zona alternative şi care nu putea merita un fundal sonor mai bun decât cel care o caracterizează pe Banks. Şi, nu în ultimul rând, piesele - dăă -, Banks fiind o compozitoare cu mult har şi un simţ al corzii sensibile.

Probabil cea mai celebră piesă a ei şi cea care i-ar defini perfect stilul este "Waiting Game", fiind folosită şi într-o reclamă pentru Victoria's Secret. Dominată de sintetizatoare întunecoase şi un fundal intim care arde mocnit, piesa vorbeşte despre nesiguranţa şi neîncrederea într-o relaţie, Banks zicând toată asta cu o voce foarte fragilă şi inocentă, mai ales pe refren:

What if i never even see you 'cause we're both on the stage?
Don't tell me 'listen to your song' because it isn't the same
I don't wanna say that love is waiting game...

O altă frumuseţe de-a ei este "This Is What It Feels Like", una dintre cele mai şlagăroase piese înregistrate de miss Banks, ce este marcată de o putrenică notă electronică şi care adaugă în supă şi un gram de muzică orientală. Iar refrenul este fenomenal, este echivalentul auditiv al sentimentului când reuşeşti să mergi pe patine fără să cazi:

Amândouă piesele fac parte din primul ei album de studio "Goddess" lansat pe 9 septembrie 2014, însă ele două au fost servite în 2013. Ceva mai recent, din iunie anul nostru, este " Drowning", o melodie care bolboroseşte de-a dreptul, având un sound uşor estompat, însă o producţie foarte diversă. Pe "Drowning", Banks spune clar şi răspicat că nu e bine să te joci cu afecţiunea pe care o oferă, însă indirect. Pentru că nu e o brută şi nu vrea să bage drujba în fostul ei. Legat de asta, găsim, în piesă, nişte versuri puternice din partea artistei:

Take it from the girl you claimed to love
You gonna get some bad karma
I'm the one who had to learn to build a heart made of armor
From the girl who made you soup and tied your shoes when you were hurting
You are not deserving, you are not deserving

Înseamnă că lui Banks i s-a acrit de stupizeniile lui şi îi spune că nu merită toată iubirea pe care i-a oferit-o.

Artista, însă, dă dovadă de flexibilitate şi schimbă, pentru câteva piese de pe album, PBR&B-ul cu o instrumentaţie clasică, cu pian, viori sau chitară. Una dintre aceste piese este "You Should Know Where I'm Coming From", un moment emoţionant, în care Banks îşi dezvăluie toată forţa vocală ca un cutremur. A, da, şi versuri demne de scris cu italice:

You ought to know where I'm coming from
How I was alone when I burned my home
And all of the pieces were torn and thrown
You should know where I'm coming from

De fapt, toată piesa merită scrisă aşa, dar ce vedeţi mai sus e le refrain.

Dacă e să tragem o concluzie din ce am arătat până acum din ceea ce are ea de oferit, avem fie piese cu o producţie impecabilă, complexă, în care ea cântă uşor şi cu tact, fie piese cu instrumente bază în care arată ce voce senzaţională are. Ei bine, cele două calităţi se întâlnesc pe piesa "Brain", lead-single-ul albumului "Goddess", care are o evoluţie lentă şi de efect:

I can hear the struggling, boy don't hurt your brain.

Banks, aşadar, este o artistă polivalentă, cu un sound futurist, dar elegant, cu sentiment, şi cu o voce care poate să mute munţi dacă vrea. Artista chiar a primit o geantă scumpă de la Chanel doar pentru că le-a plăcut de ea. Când vezi asemenea artişti care au talent cu carul, îţi pare rău că nu sunt f

Ariana Grande şi single-ul care rupe tot

Mă simt cam în urmă cu lansările zilele astea, dar ce să faci dacă se întâmplă multe. De exemplu, pe 30 septembrie, Ariana Grande a lansat "Love Me Harder", care e cam cea mai bună piesă pe care a făcut-o ea vreodată, iar mai recent, pe 17 octombrie, a fost lansat lyric-video-ul pentru piesă. Pe bune, dacă ar fi fost alta, nu m-ar fi interesat, dar melodia asta...

E perfectă.

Ştiu că am supraîncărcat blogul cu pop, dar dacă e muzică bună, nu prea contează. Iar "Love Me Harder" este un astfel de exemplu. Este o piesă pop pe cât de bună poate să fie o piesă pop. Cântată în compania "artistului-tabu" The Weeknd, "Love Me Harder" este o partitură intimă, romantică, un şlagăr de tip suedez, dar evoluat.

Niciun pas greşit nu e făcut în noul single al Arianei, care şterge cu buretele tot ce ştiam că poate ea să facă. Fosta vedetă Nickelodeon de 21 de ani cântă cu multă tandreţe şi cu o voce aproape şoptită nişte versuri destul de spre foarte senzuale; dacă partea ei este mai dulce, partea lui The Weeknd este, cum s-ar zice, "straight-forward", însemnând că versurile lui sunt, cum ne-a obişnuit, ceva mai deschise (dacă nici "Can you feel the pressure between your hips" nu e à la The Weeknd, atunci nimic nu e). Iar refrenul este echivalentul muzical al unui macaron scump, Ariana arătându-şi toată gama de abilităţi vocale de la floricelele-Mariah Carey la forţa-Ariana Grande. Nici companionul ei nu se lasă mai prejos, vocile celor doi combinându-se ca-n rai. De fapt, toată piesa este un amestec interesant între inocenţa Arianei şi expansivitatea caracteristică lui The Weeknd.

Mai jos aveţi piesa extrasă de pe albumul Arianei "My Everything", lansat acum aproape două luni, piesă care primeşte cu tot dragul 5 dovleci din partea Music chowder. Bon appetit!

Peach

"Out of the Woods" cu Taylor Swift

Cel mai nou single al lui Taylor Swift a fost lansat acum patru zile, dar asta nu ne împiedică să pălăvrăgim despre dânsul, mai ales că, nefiind (din păcate) single oficial, nu există - aproape - decât pe iTunes.

Am spus, în postarea despre Kacey Musgraves, în care a ajuns inevitabil vorba de Taylor Swift, că ea ar putea fi noua prinţesă pop. Ei bine, se pare că Taylor Swift nu prea este de acord cu acest titlu, întrucât se pare că viitorul ei album "1989" lansat pe 27 octombrie (!!!) nu o ia chiar în direcţia de pop plastic. O ia prin păduri.

"Out of the Woods" aduce în prim plan o temă pe care Taylor a tratat-o pe toate părţile până acum: nesiguranţa în dragoste. Fosta prinţesă country cântă aici despre acea perioadă fragilă din cadrul unei relaţii în care îţi aduci aminte de vremurile în care totul era perfect, dar totul s-a schimbat când poporul focului a pornit războiul  "aţi intrat în pădure", aşa că Taylor se întreabă de cam 50 de ori dacă "am ieşit din pădure/am ajuns în luminiş". În bridge, ea face referire la accidentul de ski al fostului său beau Harry Styles, iar Taylor speră că fragilitatea acestei relaţii nu o va face să se spargă. La capitolul versuri, aşadar, "Out of the Woods" seamănă puţin cu bijuteria "All Too Well" de pe ultimul ei album, "Red", însă aici regăsim speranţă şi o dorinţă de vindecare.

Iar ca şi producţie, piesa este o compoziţie foarte atipică pentru Taylor. E o tochitură synthpop şi technopop modern, dar trecute prin filtrul sepia, astfel încât să şadă bine în peisajul inspirat de muzica anilor '80-'90 de pe "1989". Piesa este una catchy, dar nu în stilul "Shake It Off", iar călătoria prin piesă este una reîmprospătantă, ca şi cum te-ai plimba, ei bine, printr-o pădure. Bazele melodiei au fost puse de Jack Antonoff de la fun., întâlnirea lui cu Taylor Swift fiind una de bun augur: "Out of the Woods" e una dintre cele mai bune piese ale lui Taylor, depăşind binişor ultimul single "Shake It Off", care e şi el foarte bun. Îi dăm 4 dovlecei să-i mănânce la petrecerea de lansare a albumului.

Mai jos găsiţi ceea ce, ipotetic, e versiunea oficială a melodiei. Ce să-i faci dacă n-a vrut s-o lanseze ca single oficial, trebuie să săpăm după ea pe Souncloud sau pe iTunes.




A venit toamna. Vine Halloween-ul. Iar asta înseamnă...
...
Vremea
...
Dovlecilor,
Yass!
Şi a unei postări speciale.

Peach

Ce s-a întâmplat?

Încearcă să închizi ochii. Încearcă. Ochii te ard şi te cheamă înapoi la realitate. E zi. Ai lucruri de făcut, minute de existat. Nu şi atunci când ţi-e somn. Pui geană pe geană şi adulmeci mirosul dulce şi corpolent al somnului. Apoi îl uiţi. E dimineaţă. Ce s-a întâmplat? Ai fost plecat timp de opt ore, sau cinci, de obicei. Irealitatea e o lume bizară. Ai lucruri de făcut, minute de existat. Lumea nu stă în loc, ci orbitează. Şi tu orbitezi. Nu ştii în jurul a ce, dar freamătă în tine un sentiment de rutină. Te mişti. Nu ştii unde. Trezitul, spălatul pe dinţi, pe faţă, îmbrăcatul-viteză sunt gesturi reflex. Universul vuieşte. Vuieşti şi tu cu el. Încearcă să închizi ochii. Încearcă. Cum de ai ajuns aşa?

Parcă mai ieri erai copilul care alerga de colo-colo precum un cal de curse şi îşi găsea lumea şi refugiul în culori şi jucării. Inima îţi sălta când mama scotea din cuptor o plăcintă cu mere ce inunda casa cu mirosul ei. Îţi plăcea să te învârţi până ameţeşti, să vezi lumea învârtindu-se cu tine. Să râzi cu foc la desenele animate cărora le ştiai programul par coeur. Să îţi adjudeci rolul de dirijor al norilor. Să vorbeşti cu partea neînsufleţită a lumii, chiar şi singur, pentru că aşa se întâmpla în desene. Mai ţii minte?

Au trecut atâtea ierni şi atâtea veri de atunci. Ce e culoarea? Ce se află dincolo de bordurile cenuşii? Nişte întrebări stupide, dar obişnuiai să ştii. Răsufli şi continui. Nu mai eşti "tu", ci toţi oamenii pentru care trudeşti. Eşti o piesă de puzzle. Ceaiul cald băut pe îndelete a devenit cafeaua tare de la 7. Mulţimi de brize colorate şi stoluri zburătoare execută o mişcare browniană echilibrată. Ciori şi zgomot. Atât.

Ai închis ochii. Ai simţit cum ceva te apasă. Grijile te înjunghie ca nişte gloanţe oarbe. Nu poţi să rămâi aşa. Vremea când aşa ceva era posibil s-a dus. De când? Cât timp ai închis, de fapt, ochii?

Poate nu e corect. Ce ţi se întâmplă, ce faci tu să ţi se întâmple. De ce alergi după fericire prin pastile, de ce nu mai alergi deloc. De ce erai tu Jerry, iar acum eşti, cu siguranţă, Tom. Pe atunci, nici nu credeai că ţi-ar putea plăcea un elixir ce te arde pe gât şi pe care mai dai şi bani pe deasupra. De ce, dintr-o dată, un zâmbet ascunde înfumurare şi aroganţă. De ce zilele trec ca popândăul prin păpuşoi. De ce te reîncarci cu ştiri şi discuţii politice.

Pe atunci nici nu-ţi păsa de ştiri.

Era lumea ta. A ta. Nu a lor. Poate te simţi bolnav. Poate nu îţi găseşti refugiul nici în rai, nici dedesubt. Poate că trebuie să deschizi ochii pe care i-ai închis acum mult timp. Te-ai schimbat fără să ştii şi ai făcut primii paşi în lumea asta nebună, nebună. Dar în tine tot mai trăieşte, ascunsă, cel mai probabil, de exteriorul negru sleit de puteri, versiunea ta minionă.

Deschide ochii. Curaj. Până nu creşte şi ea.

Nişte "Froot" de la Marina and the Diamonds

Ce poate fi mai frumos să stai într-o după-amiază de toamnă la căldură, mâncând bomboane şi scriind pe blog? Să stai într-o după-amiază de toamnă la căldură scriind pe blog şi să nu fii răcit, iar bomboanele să nu fie Strepsils. Dar nu contează, avem piesă nouă de la Marina and the Diamonds, cunoscută acum un an-doi drept alter-ego-ul ei "Electra Heart". Această eră încheindu-se în 2013, Marina a stat să coacă un nou album, iar acum ne serveşte cu o piesă foaarte colorată pe numele său "Froot".

Da, numele vine de la "fruit".

Compoziţia de cinci minute şi jumătate este una interesantă, aproape bizară. Ceea ce captează atenţia este instrumentalul care pare a fi scos dintr-un joc Mario. Până şi videoclipul audio (lipit mai jos) pare a avea legătură cu Nintendo. Sigur, melodia s-ar clasifica drept electro-pop, însă nu te-ai aştepta să auzi aşa ceva în momentul în cre decizi să dai play. Spuneam că este "aproape bizară" pentru că piesa în sine este una de dragoste cu note senzuale, ca să nu intru mai mult în detalii, iar combinaţia dintre versuri şi producţie este una... Este o dovadă a originalităţii Marinei.
La prima ascultare poate nu pare extraordinară, însă, după a patra sau a cincea ascultare, te prinde. Şi te prinde bine. Nu vorbesc neapărat din propria experienţă, căci am văzut că tuturor ascultătorilor li s-a întâmplat la fel. Prin urmare, cine a crezut că Marina and the Diamonds poate da greş s-a înşelat. Aici este celebra "Froot", care primeşte 4 dovleci (sau "froot") din 5.

Parcă văd că, la un moment dat, voi scrie pe undeva din greşeală "froot" în loc de "fruit". A, da, poate vă întrebaţi de ce Marina a ales această scriere pentru piesa ei. Nu, nu din aceleaşi motive pentru care există melodii gen "K la meteo" sau "Cinema", Doamne ferşte. Nu este primul titlu de acest fel din cariera sa, ei plăcându-i calambururile aproape la fel de mult ca lui Kacey Musgraves. Avem "Just Desserts" = justice hurts, "Shampain" = shame + pain etc. Totuşi, "Froot" rămâne un mister. Asta sau chiar nu există un motiv anume, în stilul "K la meteo". Dar ar fi mai bine să existe o explicaţie adevărată, zic eu, pentru că ar fi mai distractiv.

"Froot" face parte din albumul omonim lansat Dumnezeu ştie când, dar în 2015 oricum.

O săptămână călduroasă,
Peach

Merită o ascultare: Kacey Musgraves

Nu ştiu cam cât 0,02% de interesant vi se poate părea genul country, mai ales când e prezentat în forma lui cea mai pură, adică...de la rădăcini, cum ar fi la noi muzica populară de prin anii 60'. Totuşi, nu veţi găsi în vecii vecilor în ţărişoara noastră un cântăreţ de muzică populară care să cânte despre ce cântă tipa asta. Sau să arate ca ea.

"Ea" fiind făptura pe care o vedeţi în poză, pe numele ei Kacey Musgraves, alias noua prinţesă a muzicii country. Şi înainte să mă contraziceţi cu "Taylor Swift este şi va fi mereu cea mai bună asta e blasfemie nimeni nu e mai bun ca ea X(", trebuie să fie spus faptul că Taylor a schimbat macazul pe pop şi nu mai are treabă cu ăist gen muzical. Prin urmare, lucrurile stau cam aşa în momentul de faţă: Justin Bieber Taylor Swift e prinţesa muzicii pop, Kacey Musgraves e prinţesa muzicii country.

Bun, dar cum de a obţinut fata asta tiara? Ca să prezinţi interes, trebuie să vii cu ceva original şi care să merite atenţie. Albumul ei cu adevărat de debut, "Same Trailer Different Park" este, după cum ziceam, un album country cu sonorităţi clasice. Ei bine, combinaţia dintre asta, versurile şi temele picante şi vocea ei (probabil şi look-ul) i-au adus aclamaţii din partea criticilor şi UN GRAMMY.

Să ne oprim asupra versurilor. Kacey abordează nişte teme greu de imaginat că ar putea fi abordate în sfera ei de influenţă: o societate infectă, aventurile întâmplătoare, lipsa unui viitor, mentalităţi demodate; în pricipiu, cam orice nu te-ai aştepta să întâlneşti la o piesă country.

"Follow Your Arrow" este cea mai celebră melodie a ei şi cea pe care a interpretat-o în ianuarie pe scena premiilor Grammy. "Dacă te salvezi de la căsătorie, eşti un plicticos; Nu te salvezi de căsătorie, eşti o persoană oribilă" - aşa începe piesa în care Kacey vorbeşte despre faptul că oamenii vor judeca tot ce faci, aşa că poţi la fel de bine să faci ce te taie capul, să "follow your arrow". Deşi ea însăşi a crescut într-o localitate micuţă din Texas cu oameni mai încuiaţi la minte, Kacey Musgraves are o minte foarte deschisă şi o dovedeşte din plin pe refren:

Make lots of noise
Kiss lots of boys
Or kiss lots of girls
If that's something you're into
When the straight and narrow
Gets a little too straight
Roll up a joint, or don't 
Just follow your arrow wherever it points

În traducere, fă zgomot, sărută mulţi băieţi (sau fete, dacă e ceva ce te pasionează); când drumul drept şi îngust devine prea drept, aprinde o ţigară (sau nu), doar urmează-ţi săgeata.
Piesa a provocat puţine controverse pentru acest refren foarte libertin şi adevărat, dar avut succes. Lucru care nu s-ar întâmpla pe la noi: imaginaţi-v-o pe Maria Cârneci vorbind despre fete luv fete. Acum scoateţi-vă asta din cap pentru că vine piesa mea preferată de la Kacey.

Piesa de mai sus, care colcăie de calambururi, este primul single al americancei de 26 de ani. "Merry Go 'Round", la fel ca "Follow Your arrow", prezintă o instrumentaţie clasică, cu chitară, dar de efect. Aici, Kacey face tabloul unei societăţi conservatoare şi fără viitor, asemănătoare cu meleagurile în care a văzut ea lumina zilei. Piesa începe cam aşa: "Dacă nu ai doi copii la 21 de ani, probabil vei muri singură; cel puţin, aşa zice tradiţia" - e un atac subtil. Insă cel mai subtil este refrenul, plin de calambururi, după cum spuneam:

Mama's hooked on Mary Kay
Brother's hooked on Mary Jane
Daddy's hooked on Mary two doors down
Mary, Mary, quite contrary
We get bored so we get married
Just like dust we settle in this town
On this broken merry go 'round

Cu cât stai mai mult să rumegi versurile, cu atât par mai geniale. O să las aici un punct sau mai multe de reper: Mary Kay e un machiaj, Mary Jane e de tras pe nas şi Mary two doors down e Măria din josul drumului. Deja poţi să-ţi dai seama că Kacey Musgraves nu e doar o figură simpatică. Ea rupe şi omoară, dar cu fineţe, ca un profesor de mate.

Mai e şi piesa asta un pic mai dură numită "Blowin' Smoke" care este centrată pe oamenii care nu au un viitor şi aşteaptă trenul care să-i ducă spre succes:

Dar unde sunt piesele de dragoste? Până acum, ea nu pare genul de artistă care să se complice cu lucruri gen "iubi te iubesc du-mă până la stele la la la". Dar şi când se complică, iese fum.

"Keep It to Yourself" e o piesă de despărţire dulce, dar aspră. "Când eşti mahmur şi e târziu şi îţi e tare dor de mine, ţine-o pentru tine" cântă Kacey cu atât de multă dulceaţă încât de face să uiţi că, de fapt, ea îi spune tipului să uite naibii de ea. Şi lumea credea că Taylor Swift e prea dură cu foştii săi iubiţi.
Kacey Musgraves şi-a început acum ceva timp un spectacol zicând "Sper că vă place nişte muzică (scuzaţi cacofonia) country deprimantă", însă nu toată discografia ei e compusă din piese acide. Ba chiar piesele în care critică şi spune pe şleau sunt contrabalansate aproape în totalitate de restul pieselor cum s-ar zice "blânde", precum "Dandelion" sau "My House". Cea din urmă este o piesă senină, tapetată cu muzicuţă, în care ea cântă despre viaţa într-o rulotă. Nu am mai spus-o direct până acum, dar Kacey Musgraves este o scriitoare fantastică:

"Dacă nu pot să te aduc la mine acasă, o să-mi aduc casa la tine" e o declaraţie de nerefuzat - adică, cine poate să refuze o fată care trage după ea o rulotă tocmai până la tine?

Ca să adunăm toate oile în ţarc, Kacey Musgraves e o cântăreaţă tânără cu versuri excelente şi un viitor luminos care şi-a adjudecat pe drept titlul de "salvatoare a muzicii country". "Silver Lining" în încheiere să fie:

Peach

Două piese noi de la iamamiwhoami, să ne scoată din spiritul tomnatic

Sau să ne introducă mai tare.

iamamiwhoami este cel mai bun grup de indietronica/synthpop de pe acest Pământ şi nu lăsaţi pe nimeni să vă zică altceva. Proiectul condus cu vitejie de cântăreaţa suedeză Jonna Lee e în plină promovare a celui de-al treilea album numit "Blue", care are în centru natura, oceanul, umbrele. A, da, iamamiwhoami e un grup audiovizual, la o adică, orice piesă e însoţită de un videoclip aferent. Ceea ce e remarcabil este faptul că videoclipurile şi piesele spun o poveste fascinantă şi misterioasă, poveste ajunsă la episodul cu numărul şapte. Iar lucrurile încep să devină interesante.

După lansarea pisei şi videoclipului extrem de văratice "blue blue" la începutul lui septembrie, iamamiwhoami continuă cu "thin" şi "chasing kites", în ordinea asta, lansate la pachet.

"thin" este, probabil, cel mai experimental moment muzical al iamamiwhoami (sau, cel puţin, de pe noul album. Dacă aveţi curaj să vă aventuraţi printre lansările mai vechi, acolo experiment). Prima parte începe cu un ton mai închis şi aproape că sună ca o piesă trap în stilul iamamiwhoami. Pe la jumătatea ei, însă, (spoiler alert) *poof* schimbare spectaculoasă de ritm, iar piesa se încheie cu un instrumental prelungit. Videoclipul este şi el un pic mai mohorât (nu mohorât, un pic mai) decât celelalte de pe "Blue". La versuri nu mă bag, căci engleza Jonnei Lee este spectaculos de nerecogniscibilă, însă, de obicei, versurile iamamiwhoami sunt foarte interesante şi poetice. În principiu, în plan liric general, noul album este despre lăsarea în urmă a trecutului şi reinventarea sinelui, chestiune care se regăseşte şi în stilul muzical, care e destul de diferit faţă de iamamiwhoami de acum ceva timp.

Dar am vorbit mult şi departe de subiect. Trecem la a doua:

"chasing kites" începe timid, dar continuă într-un mod jubilant. Producţia aduce un pic a dance-ul anilor 80', la o adică, aş putea spune că este printre cele mai accesibile piese ale iamamiwhoami. Dacă primele trei videoclipuri de pe album se desfăşoară pe timp de iarnă şi următoarele două pe timp de vară, "thin" şi "chasing kites" aduc mai mult a toamnă. Videoclipul celei din urmă, lipit câteva rânduri mai sus de magia internetului, o surprinde pe Jonna Lee îmbrăcată într-un costum "artsy" învârtindu-se prin şi în jurul unui far burduşit pe interior cu foi cu versuri şi printr-un peisaj cu nuanţe mai reci. E un fel de calmare a apelor, adusă cu sine de venirea toamnei. Cu "chasing kites", ajungem, după cum ziceam, la şapte piese scoase de pe album, iar povestea este în continuare ambiguă. Vom vedea ce vor aduce următoarele trei.

Apropo, dacă v-aţi întrebat cine regizează clipurile de pe "Blue", e un trio pe nume WAVE, care pare-se, are un simţ estetic foarte bine dezvoltat. E de mirare că şi Jonna Lee face parte din el?

Nu ştiu cât de mult v-am făcut să vă intereseze iamamiwhoami prin postarea asta, dar sper că cineva tot va trece, de curiozitate măcar, prin creaţiile lor, pentru că merită. Băi, merită.

Peach