Lana Del Rey s-a întors cu piese noi şi îi suntem datori cu atenţie

Zilele în care putem auzi muzică nouă de la Lana Del Rey sunt, implicit, zile mai bune. După ce nu a mai dat niciun semn notabil de la lansarea "Ultraviolence" încoace, diva indie îşi face loc cu buldozerul pe buzele lumii cu două super-balade nostalgice pentru filmul "Big Eyes" (lansat în ziua de Crăciun, pentru cei interesaţi): una omonimă şi alta numită "I Can Fly". Să vedem ce avem.

"Big Eyes", piesa care poartă numele filmului, este o compoziţie deosebit de melancolică, nostalgică, fumurie, introvertită, care arde mocnit: discografia Lanei în şapte cuvinte. Totuşi, nu sună ca alte piese de-ale ei, poate din cauză că este strecurată de tot ceea ce înseamnă intervenţie electronică prea evidentă sau ostentativitate. Presărată cu trompete, melodia merge la trap printre versurile care, pare-se, spun pe scurt povestea din film. Tonul general al piesei nu este unul prea cald sau primitor, dar în mod cert este încărcată de magie şi vino-încoace - în plus, reprezintă foarte bine conflictul din film, sonor vorbind. Versul-cheie al piesei este "With your big eyes and your big lies", aşa că putem spune că a fost asociată foarte bine cu acţinuea din film, căci piesa care va rula la finalul filmului este...

I Can Fly, posibil cea mai cinematică piesă a Lanei. Melodia este mult mai optimistă, mai senină şi mai deschisă decât "Big Eyes", aproape că aduce aminte de copilărie, însă îşi păstrează tonul melancolic. Ce pot să spun despre ea este că poate constitui un motiv bun ca Lana Del Rey să mai contribuie la crearea coloanelor sonore ale filmelor, căci ce a făcut ea până acum a fost dumnezeiesc de bun, iar "I Can Fly" este dovada fermă (pe lângă Young and Beautiful, Once Upon A Dream şi Big Eyes), dar ceea ce face piesa asta atât de specială este că, în combinaţie cu vocea de vis a Lanei, chiar dă sentimentul de zbor. Ceea ce poate fi numit un titlu "cheesy" (clişeic spre patetic, pe româneşte) este asociat cu o piesă care stoarce tot ce e mai bun din sound-ul specific coloanelor sonore în general, Lana Del Rey mărturisind, pe un ton care bombardează coarda sensibilă, "I had a dream that I was fine/I wasn't crazy, I was divine", ca apoi, să cânte cu mult optimism "I Can Fly" şi apoi să se întoarcă pe pământ, spunând "You had me caged up like a bird in mid-summer/You saw me waiting I was crazy on fire waiting to fly", şi asta e doar o parte a compoziţiei de aproape şase minute în care se dă o bătălie între libertate şi îngrădire.

Tocmai am văzut un comentariu pe YouTube extrem de adevărat şi simt nevoia să îl scriu aici: "Regula nr,1: Lana nu poate greşi". Ce pot să spun mai mult de atât, ascultaţi cele două piese pe care nu e cazul să le notez şi scufundaţi-vă într-o nostalgie fină. Sau ascultaţi colinde, merge şi asta. În orice caz, Lana Del Rey este oficial regina coloanelor sonore.

Peach