4 decembrie a fost o zi specială pentru proiectul iamamiwhoami: a împlinit cinci ani şi a lansat penultimul episod al epopeei muzicale "Blue", album lansat pe 10 noiembrie. Păi şi atunci, de ce de-abia acum o recenzie? Am vrut ca toate videoclipurile aferente pieselor de pe album să fie publicate, însă cred că e mai bine ca toţi să avem parte de mai mult suspans în aşteptarea videoclipului ultimei piese: "Shadowshow".
În caz că n-aţi citit postarea de acum două luni despre două lansări noi de pe "Blue", probabil vă întrebaţi ce/cine este iamamiwhoami. Pentru mine, iamamiwhoami reprezintă revelaţia anului în materie de muzică. Sigur, grupul compus din artista-bună-de-numit-regină-de-către-comunităţile-de-fani Jonna Lee, producătorul Claes Björklund şi alte persoane care se implică a ieşit din mămica lui în 2009, însă nu a reuşit să atragă decât o comunitate mică de fani, dar teribil de devotată. Aşadar, am aflat despre el în februarie anul curent (anul trecut în devenire), cu ocazia lansării piesei "Hunting for Pearls". Am aflat apoi şi despre "Fountain" (astea fiind a doua şi, respectiv, prima piesă din album). Ce mi-a picat cu tronc a fost producţia minuţioasă, cu un sound natural, plin, ambiental. iamamiwhoami presupune muzică electronică, însă "Blue" reuşeşte să transforme artificialul în natural, diferenţiindu-se de celelalte două albume "bounty" şi "Kin". De fapt, asta presupune "Blue": o depărtare de întuneric, de sentimente apăsătoare şi o aruncare în braţele naturii şi a libertăţii. Haideţi să intrăm în această poveste de proporţii.
A,da. Înainte de asta, aş vrea să pomenesc faptul că Jonna Lee a asociat fiecare piesă cu un cuvânt, pentru ca toţi muritorii de rând să priceapă mai bine ideea poveştii. Aşa că voi asocia şi eu fiecare melodie cu un cuvânt care o descrie cel mai bine. Să facem o recenzie riguroasă a albumului, care mai poate fi numit şi "1000 de sintetizatoare glorioase".
1. Fountain
depărtare/înălţător
"Fountain" reprezintă nu un început în forţă pentru "Blue", ci un început calm, intens, ca o trezire la ora 6 a unei dimineţi ceţoase. Este exact tipul de piesă la care te-ai aştepta când afli de tematica lui. Melodia se desfăşoară pe parcursul a fix şase minute cu sintetizatoare organice, un bass plin şi puţin pian senin. Epopeea "Blue" începe cu o depărtare de albumele precedente ale iamamiwhoami, puternic experimentale, cu videoclipuri care se întâmplă în păduri şi în fel de fel de locaţii bizare. Albumul, aşadar, reprezintă o eliberare, o curăţire de tot ceea ce înseamnă întuneric şi conştiinţă încărcată. Iar versiunea auditivă a acestei ideologii este fix "Fountain", ce ne aduce un videoclip în care Jonna e dusă la propriu cu pluta pe ocean (bine, e mai mult o barcă cu motor cu mult dichis), dansează pe lângă cascade şi în care putem vedea 1001 de cadre feerice.
Versul cheie: What lies beyond the fringe of the woods?
2. Hunting for Pearls
scufundare/galopant
Ceea ce face "Hunting for Pearls" cel mai şi cel mai bine dintre toate piesele albumului e să îţi dea acea senzaţie de a fi înconjurat de ape. Spre exemplu, ai putea să te gândeşti că e dimineaţă devreme (după "Fountain") şi te pregăteşti să sari în apă pe pre-refren, iar atunci când pornesc sintetizatoarele furibunde din refren, te scufunzi în mare. Sau piscină. Melodia este definită de un ritm alert şi un peisaj sonor superb, care, după cum am spus, chiar aderă la ideea de scufundare, exact ceea ce face Jonna Lee în videoclip, pe lânfă a fugi de nişte siluete negre. Este o abordare simbolică a "vânatului de perle". La al doilea episod din "Blue" ne putem da seama cât de cât de povestea pe care o spune - dacă e să o privim din alt unghi, şi anume cel al carierei de muzician. Practic, iamamiwhoami s-au depărtat de vremurile mai întunecate, iar acum fac tot posibilul să ofere piese cât mai bune, "caută perle", dar nu în sensul de perle de la BAC, ci mai mult idei sclipitoare. În următoarele opt episoade veţi vedea că au reuşit.
Versul cheie: And I shackle myself, I risk it all
3. Vista
a poseda/triumfător
După primele două pise ceva mai reci, ne-am putea aştepta ca "Blue" să fie un album puţin accesibil, dar "Vista" ne contrazice aşteptările. Ceea ce sare imediat în ochi sunt sintetizatoarele explozive, de gheaţă, care domină refrenul grandios. În acest punct, "Vista" e chiar cea mai accesibilă melodie a iamamiwhoami. Dacă e să continuăm ideea din primele două piese, după scufundare, fiind încă dimineaţă, te duci la o alergare viguroasă pe un ţărm îngheţat, cu soarele bătând în obraji şi anunţând o zi ceva mai caldă: cam aşa sună "Vista". În videoclip, o vedem pe artistă în postura binemeritată e regină, cu coroană de gheaţă şi tot tacâmul. Figurile negre, cărora le voi spune de acum umbre, îşi fac din nou apariţia, dar nu mai par la fel de ameninţătoare, ba chiar poartă slipi de gheaţă şi altele în încercarea de a o imita pe Jonna. Încolţeşte, astfel, teoria că umbrele ar putea fi chiar fanii devotaţi ai iamamiwhoami, însă este nesigur care este rolul lor în povestea din "Blue" şi care sunt intenţiile lor. În orice caz, dacă ar fi o piesă pe care trupa ar putea să o pună în ramă ca "undiţă absolută de noi urmăritori ai proiectului", "Vista" ar fi aceea. Argument:
Versul cheie: I want the world rushing through my veins
4. Tap Your Glass
a adresa/însorit
Dacă ai dat câteva ture pe ţărmul rece care nu mai e rece, căci a venit ora amiezii şi e soare, ţi-ar prinde bine să te odihneşti puţin şi să contemplezi marea. Cam asta este şi ideea din "Tap Your Glass", în plan sonor. Piesa asta, precum şi majoritatea de pe album, are un sintetizator efervescent semnătură ce are rolul de a-ţi răsfăţa simţurile prin grandoarea-i. Deşi nu pot spune că m-a prins din prima, "Tap Your Glass" este o piesă cu adevărat însorită, pozitivă, în care, dacă e să ne luăm după versuri, Jonna le adresează umbrelor un mesaj foarte important, cel mai probabil alte versuri, şi îi cheamă la o reuniune (veţi vedea despre ce e vorba). Ei bine, cam asta se întâmplă şi în videoclip. Cred că aţi observat legătura strânsă dintre melodii şi videoclipuri, întrucât iamamiwhoami este un proiect audiovizual. "Tap Your Glass" ne arată şi că "Blue" este o celebrare şi o eliberare, deci, deocamdată, ne simţim bine, people.
Versul cheie: We are creating new islands
5. Blue Blue
a-şi imagina/libertin
E după-amiază. Cel mai bun lucru este să stai şi să visezi. Să visezi la un tărâm de vis, un paradis litoral, ca acela din videoclipul "Blue Blue". Fiind lansat pe 4 septembrie, la sfârşitul sezonului estival, efectul lui a fost acela că a provocat şiroaie de dor de vară. "Blue Blue" este o compoziţie care ţinteşte până la stele şi care pune în evidenţă cât se poate de bine vocea angelico-atotbiruitoare care mută munţii din loc a Jonnei Lee. Libertatea cuprinsă şi emanată de această melodie nu poate fi transpusă în cuvinte, iar refrenul este unul din cele mai bune de pe album, dacă nu cel mai bun. "Blue Blue" continuă ideea de curăţire şi reinventare şi mai sugerează şi ideea de coabitare cu fanii. În videoclip, Jonna se imaginează pe acestă plajă mirifică, lipită de o mare la fel de ridicol de spectaculoasă, călărind un cal alb pe mal printre valurile care ajung la ţărm, făcând scufundări şi fiind împreună cu umbrele, sau o umbră anume. De ce spun asta? Pentru că trailerul albumului menţionează aşteptarea cuiva special, care trebuie să le spună celorlalţi că a plecat pe mare. Epopeea "Blue" începe să devină din ce în ce mai interesantă.
Versul cheie: Contiune the line I draw, filling the missing mark
6. Thin
a înghiţi/schimbător
Ce fac umbrele cu mesajele pe care le-a trimis Jonna în "Tap Your Glass"? Se uită la ele ca viţelul la poartă nouă şi le pun pe foc. Deşi am mai vorbit şi într-o potsre trecută despre "Thin" şi "Chasing Kites", cred că e cazul să mai punctăm nişte chestiuni pentru că povestea devine cu atât mai interesantă cu cât o rumegi mai bine (a, uite, am dat peste ceea ce voia Jonna să spună legat de piesa asta). Dacă, până acum, vocea ei a oscilat de la vrăjitoare la înger, pe "Thin" găsim o performanţă mai ponderată şi mai puţin bombastică de-a ei, ceea ce nu e un lucru rău. Piesa, după cum am sugerat mai sus, aduce multe schimbări de peisaj, de tempo, de toate, dar nu o mai consider cea mai experimentală producţie de pe "Blue", căci veţi vedea una şi mai şi. "Thin" este primul val de negativitate din album: în videoclip, Jonna este, pe rând, un îngeraş nervos şi un beduin cu gene albe care priveşte de departe ceea ce fac umbrele cu "munca" ei, iar versurile reflectă şi ele această stare de nemulţumire: The kind of which I came to be, after being swallowed hole, by offering a piece of me to any given fool. Ceva nu merge bine în paradisul "Blue". Ce merge sigur bine este, însă, producţia impecabilă şi compoziţia de o splendoare rarisimă.
Versul cheie: They turn to us, they ask us why
7. Chasing Kites
furtună/radiant
E după-amiază târzie. Jonna s-a retras pe o insulă numai a ei şi continuă să studieze acele umbre. Deşi "Chasing Kites" urmează acelui val de negativitate din "Thin", piesa reuşeşte să fie una dintre cele mai zâmbitoare şi mai catchy de pe întreg albumul. Putem să amestecăm versurile cu videoclipul şi să conchidem că Jonna găseşte un grup de umbre "prietenoase", cu care vrea să se reunească şi să...ei bine, acum nu ştim. Ce putem să remarcăm la această piesă este fundalul sonor "uşor nostalgic, cu o producţie care aduce aminte de anii 80'" - Peach, 2 octombrie 2014 (întreg albumul, de fapt, are un fundament retro, dar este mult mai evident pe "Hunting for Pearls" şi "Chasing Kites"). Deşi este un cântec foarte vesel, el ascunde acolo o urmă de melancolie, dar care este estompată de cascada de artificii electronice şi de versurile în care protagonista se gândeşte că e mai bine să ţintească la altceva, la altcineva. Nu pot să explic exact ce înseamnă asta, dar se vafla în cele din urmă.
Versul cheie: A brighter forecast, new winds will blow
8. Ripple
uniune/electrizant
Am avut un mini-şoc când am dat prima dată de piesa asta. Albumul este pitoresc, natural, feeric, iar apoi liniştea şi pacea cu universul sunt întrerupte de un sintetizator de robot schizofrenic (nu mai ştiu unde am auzit comparaţia asta, sper să nu se supere cine a făcut-o că o folosesc şi eu). Avem în videoclip următoarele: umbre care dansează ca un grup de suricate ţicnite, Jonna care se uită la ele printr-un ultra-performant monoclu din carton ultimul model şi începe şi ea să se scălămbăie, aceleaşi umbre care se gândesc că ar fi o idee bună să facă o plută din sticle goale şi Jonna care îşi aprinde luminile de seară la bărcuţa ei, primind unda trimisă de către umbre. Uniunea de care vorbeam pe "Chasing Kites" se realizează în acest mod neaşteptat, dar tot o uniune se cheamă că este. Versurile spun aşa: Before you sail that raft aground, join us in the search and take a dive, ceea ce se leagă ideea plutei din videoclip, Jonna invitând umbrele prietenoase să i se alăture. "Ripple" este cea mai scurtă piesă de pe album, dar şi una din cele mai ambiţioase, având nişte fluctuaţii foarte interesante (şi producţie superbă, ca la mama acasă).
Versul cheie: Fighting to keep my innocence dry
9. The Last Dancer
întoarcere/meditativ
Versul cheie: What a beautiful day to die
10. Shadowshow
sosire/întunecos
Am ajuns la ultimul capitol din "Blue", pentru care încă nu există un videoclip, deci încă mai există suspansul de la finalul "The Last Dancer". Începutul piesei este dominat de sintetizatoare grele, care dictează venirea nopţii. Întreaga piesă este închisă şi tacută, cu un peisaj dramatic, care te duce cu gândul la tragediile lui Shakespeare. "Blue", care este, în mare, un album atât de pozitiv, se încheie cu multă melancolie, cu versuri care anunţă un posibil dezastru în videoclip: And you shake and you shiver, as the roof is falling down. Asta nu înseamnă că "Shadowshow" nu e o piesă bună, este chiar superbă, chiar dacă nu conţine fericire şi soare. Vocea Jonnei Lee ajunge la un apogeu al tristeţii, dar tot sună ca un înger. "Blue" se încheie la fel de glorios cum a început, numai că pe un alt ton. Vom vedea încotro ne duce videoclipul.
Versul cheie: It's how it goes
Aceasta a fost povestea "Blue". Nu-i aşa că aţi uitat că vorbim,de fapt, despre un album? Asta înseamnă să faci muzică foarte bună: să reuşeşti să creezi un univers cu totul nou, o lume a cărei coloană sonoră este chiar muzica pe care o creezi, să-l transpui pe ascultător în altă lume. După ce am tot ridicat în slăvi melodiile şi conceptul albumului în general, mai are cineva dubii de dovlecii pe care îi va primi? Eu unul mă bucur că am putut deschide seria recenziilor cu un album atât de bun şi sper că v-am convins să daţi o şansă acestui proiect mic, dar excepţional în ceea ce face.
10/10
Vine Crăciunul.
Peach
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu